Precum cerul isi lasa lacrimile, precum copilul isi lasa pantecul mamei la nastere, precum fluturele isi lasa casutza unde a luat nastere, precum copacii isi lasa frunzele usor toamna...asa m`ai lasat tu intr`un colt uitat de lume, intr`un colt intunecat....Ma zbat, caut liniste, dar nu pot iesi din acest colt....E atat de mic si de ascuns......Nu`l observa nimeni...
Lacrimile`mi sunt negre...Sufletul?
Un cuvant aparent nou....unde e?il strig?Nu`mi raspunde....Gata il zaresc...e jos....nu se mai distingea de culoarea podelei.Of credeam ca`l pierdusem de tot, dar inca mai vibreaza usor....
Tu, fiinta diafana, suflet pur....raspunde`mi! ii strigam....ma auzea....
Dar tot eram blocata acolo....
Ma chinuiam sa-l iau in palmele tremurande...ma chinuiam sa-i dau viata din viata mea...dar cum?cum cand m-ai strapuns cu pumnalul crunt si dureros?
Ce viata???
S-a stins tot....tot s-a stins.....inca un suflet ucis....inca un capitol incheiat.....inca o poveste de dragoste esuata pe un mal pustiu...inca un suflet aruncat in colt....pe scrisoare s-a pus timbru...si s-a expediat in orasul Durerii, pe strada Tacerii......
Adio.....dar ramai:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu